UE ar putea economisi 7,5 miliarde euro anual dacă s-ar îmbunătăţi utilizarea deşeurilor din construcţii

Este esenţială existenţa unei economii circulare, care presupune construcţia, demolarea şi în final, reconstrucţia ulterioară cu materiale obţinute din deşeurile reciclate. Având în vedere că o tonă de deşeuri are o valoare de aproximativ 10 euro, în Uniunea Europeană ar putea fi economisiţi, în fiecare an, aproximativ 7,5 miliarde de euro ca urmare a îmbunătăţirii utilizării deşeurilor din construcţii şi demolări (C&D). De asemenea, fiecare tonă de material reciclat reprezintă o scădere importantă în cantitatea de deşeuri, aşadar protocolul aduce beneficii substanţiale atât sectorului construcţiilor, cât şi mediului’, conform comunicatului Smartpoint.

Potrivit sursei citate, peste două tone de deşeuri sunt generate anual din construcţii şi demolări, per cetăţean european, iar sectorul C&D generează cel mai mare volum de deşeuri din Uniunea Europeană, circa o treime din totalul deşeurilor produse.

În text se menţionează că o mare parte a deşeurilor din C&D este reciclabilă, însă rata de recuperare pentru UE28 este de sub 50%, unul din obstacolele reutilizării deşeurilor din fiind lipsa încrederii în calitatea materialelor reciclate.

‘Unul dintre obstacolele în calea reciclării şi reutilizării deşeurilor din C&D în Uniunea Europeană este lipsa de încredere în calitatea materialelor reciclate din construcţii şi demolări, care inhibă cererea de materiale reciclate C&D şi dezvoltarea infrastructurilor de gestionare a deşeurilor în sectorul C&D. Mii de locuri de muncă pot fi generate dacă piaţa deşeurilor rezultate din C&D este stimulată corespunzător’, se mai spune în comunicat.

Detalii despre noul protocol de gestionare a deşeurilor din construcţii şi demolări, dar şi despre potenţialele beneficii ale acestuia au fost prezentate marţi în cadrul conferinţei ‘Protocolul UE pentru gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări: Cum să transformi deşeurile în oportunităţi?’, organizate de Comisia Europeană, la sediul Reprezentanţei CE în România din Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 1

SUNĂ ACUM!