Amenzi pentru mormanele de moloz şi gunoi abandonate pe domeniul public în Sectorul 6
În ultimele zile, polițiștii locali ai Sectorului 6 aflați în patrulare pe teren au depistat mai multe persoane care depozitau deșeuri provenite din construcții sau reamenajări interioare pe trotuare, în parcări sau în grădinile de bloc.
La începutul acestei săptămâni, în Cartierul Drumul Taberei, agenții au observat un tânăr în timp ce depozita saci cu deşeuri de natură diversă pe domeniul public. Din verificările efectuate, s-a stabilit că acesta se numește V.I.A., are 24 ani și domiciliul pe raza Județului Vaslui. Sancțiunea contravențională aplicată pentru încălcarea H.C.G.M.B. nr. 120/2010 privind Normele de salubrizare și igienizare ale Municipiului București s-a ridicat la 2.000 de lei.
Același act normativ a fost încălcat zilele trecute și de o doamnă în vârstă de 45 de ani, surprinsă de polițiști în timp ce “uita” câțiva saci plini cu deșeuri din construcții pe strada Valea Călugărească. Din verificări s-a demonstrat că persoana respectivă nu avea un contract de evacuare a deșeurilor încheiat cu o societate de salubrizare autorizată în acest sens, fiindu-i aplicată, de asemenea, o amendă contravențională.
Gabriel Mutu: Nu aș vrea ca amenda să fie regula
Potrivit H.C.G.M.B. nr. 120/2010 privind Normele de salubrizare și igienizare ale Municipiului București, persoanele fizice au obligaţia să nu abandoneze sau să depoziteze deșeuri provenite din construcții și/sau demolări pe domeniul public sau privat, această faptă sancționându-se cu amendă cuprinsă între 1.000 lei și 3.000 lei.
“Pentru a menține un sector curat, iar eforturile noastre, ale autorității publice locale să nu fie zadarnice, vom acţiona prompt şi-i vom amenda pe toți cei care depozitează deşeuri pe domeniul public. Totuşi, nu aș vrea ca amenda să fie regula, ci să învăţăm să fim civilizaţi şi să ne respectăm în comunitate”, a declarat primarul Gabriel Mutu.
Primăria Sectorului 6 informează membrii comunității că, în cazurile în care își renovează locuințele și obțin deșeuri voluminoase, pot apela la operatorul de salubritate autorizat, de la care pot achiziționa saci speciali care vor fi, ulterior, ridicați de reprezentanții acestuia. Asociațiile de proprietari care nu au datorii la operator beneficiază gratuit, de două ori pe an, de un container de 4 metri cubi.